×
Folosim cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența
  • Cookie-urile îmbunătățesc experiența ta pe site-ul NETkyu.
  • Ne ajută să îți arătăm conținut mai relevant.
  • Unele sunt necesare pentru funcționarea, securitatea și administrarea site-ului, așa că rămân mereu active.

Prin „Acceptă tot” ești de acord cu plasarea și utilizarea cookie-urilor descrise mai sus și în politica noastră de cookie-uri. „Respinge tot” înseamnă că rămân active doar cookie-urile necesare. Îți poți schimba oricând preferințele din „Gestionează cookie-urile”, în subsolul oricărei pagini. Notă de confidențialitate

Audit gratuit →
Publicitate plătită
Organic și conținut
Infrastructură
SERVICII NETKYU

E-mail marketing și automatizări pentru magazine online

Construim și administrăm campanii și automatizări de e-mail pentru magazine online, de la welcome și coș abandonat până la retenție, reactivare și segmentare pe comportamentul clienților.

theMarketer Expert Partner
4,9
33+ recenzii
Google Reviews
Automatizare · Post-purchase Activă
Comandă plasată Punct de start
Status: abonat Filtru
Da Nu
Test A/B Split 50 / 50
Varianta A Varianta B
Așteaptă 10 zile Timer
Așteaptă 10 zile Timer
„Cum ți s-a părut?" Trimite e-mail
„Reduceri pentru tine" Trimite e-mail
E-mail marketing

Agenție email marketing pentru magazine online din România

Email marketingul îți permite să comunici direct cu oamenii care și-au dat acordul să primească mesaje de la magazinul tău. Spre deosebire de canalele plătite, unde distribuția depinde constant de buget, aici construiești în timp o bază proprie de contacte și o relație directă cu clienții.

Serviciile email marketing includ strategie, campanii, segmentare, livrabilitate și automatizări construite în jurul comportamentului clienților. Lucrăm în principal cu theMarketer și Klaviyo, iar platforma este aleasă în funcție de infrastructura magazinului, catalog, date și complexitatea automatizărilor.

Rezultatele canalului depind de calitatea listei, relevanța mesajelor, automatizările construite și frecvența cu care comunici. Pentru magazinele care dezvoltă constant acest canal, automatizările pot ajunge să contribuie semnificativ la venitul lunar, însă ponderea diferă de la un business la altul.

Ce include serviciul
  • Audit al contului, automatizărilor active și structurii listei
  • Construirea fluxurilor prioritare și a logicii de marketing automation în funcție de comportamentul și ciclul de cumpărare al magazinului
  • Calendar de campanii corelat cu sezonalitatea, stocul și obiectivele comerciale
  • Segmentare în funcție de comportamentul de cumpărare și nivelul de interacțiune
  • Copy și design pentru campanii și automatizări
  • Formulare de abonare și optimizarea modului în care lista este construită
  • Monitorizarea livrabilității și a calității bazei de contacte
  • Raportare separată pentru campanii și automatizări, cu accent pe venit și retenție
Cum lucrăm
  1. Audit al contului și al listei. Analizăm automatizările existente, segmentarea, livrabilitatea, calitatea bazei de contacte și venitul atribuit canalului. La final stabilim ce funcționează, ce lipsește și care sunt prioritățile de implementare.
  2. Planul de automatizări. Stabilim ce fluxuri trebuie construite primele, în funcție de traficul magazinului, frecvența de cumpărare și comportamentul clienților. Nu toate automatizările au aceeași prioritate pentru fiecare business.
  3. Construcție și lansare. Scriem copy-ul, realizăm designul și configurăm automatizările. Testăm declanșările, condițiile și excluderile înainte de lansare, astfel încât mesajele să ajungă la segmentele corecte.
  4. Campanii și optimizare. Construim calendarul de newslettere și campanii, testăm subiecte, oferte, segmente și tipuri de mesaj și ajustăm flow-urile în funcție de comportamentul clienților și performanța canalului.
  5. Raportare pe venit și retenție. Separăm performanța campaniilor punctuale de cea a automatizărilor și urmărim venitul atribuit, comenzile, rata de click, dezabonările și evoluția segmentelor.

Vezi și ghidul despre automatizările de e-mail și ghidul de e-mail marketing pentru magazine online.

theMarketer și Klaviyo pentru email marketing în eCommerce

Lucrăm în principal cu theMarketer și Klaviyo. Alegerea platformei depinde de integrarea cu magazinul, catalogul, segmentarea, automatizările disponibile și modul în care este măsurat venitul.

theMarketer este o platformă românească de email marketing orientată către magazine online, în cadrul căreia NETkyu a obținut statutul de Agency Expert Partner. O folosim pentru campanii, segmentare, marketing automation și automatizări construite în jurul comportamentului clienților.

Klaviyo este o altă platformă cu care lucrăm pentru proiecte eCommerce. Alegerea dintre Klaviyo și theMarketer nu se face după numărul de funcții, ci după infrastructura magazinului, volumul de date și complexitatea fluxurilor care trebuie administrate.

Cele șase automatizări de bază

Nu trebuie să implementezi foarte multe flow-uri dintr-o dată. Pentru cele mai multe magazine este suficient să începi cu automatizările care acoperă momentele importante din relația cu clientul.

Framework-ul nostru include: welcome, coș abandonat, browse abandonment, post-achiziție, reactivare și win-back.

Ordinea în care le implementăm diferă în funcție de magazin, volumul de trafic, recurență și punctele în care apar cele mai multe pierderi.

Segmentarea decide relevanța mesajelor

Trimiterea aceluiași mesaj către întreaga bază de contacte reduce treptat relevanța comunicării. Un client care a cumpărat de mai multe ori nu trebuie tratat identic cu cineva care s-a abonat în ultimele zile.

Segmentăm în funcție de comportament: istoricul comenzilor, recența cumpărăturilor, categoriile de interes, nivelul de interacțiune și perioadele de inactivitate.

Dacă trimiți permanent totul către toată lista, o parte dintre abonați va primi inevitabil mesaje care nu sunt de interes. În timp, poate scădea interacțiunea, pot crește dezabonările și pot apărea mai multe rapoarte de spam.

Livrabilitatea, fundația canalului

Problemele de livrabilitate se construiesc în timp și pot avea mai multe cauze: calitatea bazei de contacte, lipsa autentificării domeniului, frecvența trimiterilor sau nivelul redus de interacțiune.

Verificăm configurația domeniului de trimitere, calitatea listei și indicatorii care arată dacă mesajele ajung unde trebuie. Dacă sunt necesare modificări DNS, stabilim exact ce trebuie configurat și lucrăm împreună cu echipa sau furnizorul care administrează domeniul.

Pentru cine

Serviciul este potrivit pentru magazine online care au deja trafic și comenzi și vor să construiască sau să restructureze canalul de e-mail marketing.

Lucrăm atât cu magazine care pornesc de la o listă mică și au nevoie de primele automatizări, cât și cu businessuri care au deja o bază de contacte mai mare și vor segmentare, retenție și un calendar constant de campanii.

Înainte de colaborare analizăm dacă volumul de trafic, baza de contacte și recurența produselor justifică investiția în această etapă. Dacă prioritatea reală este în alt canal, spunem asta în audit.

Întrebări frecvente

Cât venit poate aduce e-mail marketingul unui magazin online?

Nu există un procent universal. Contribuția depinde de mărimea și calitatea listei, frecvența de cumpărare, categoria de produse și nivelul de maturitate al automatizărilor.

Pentru magazinele care au construit canalul în timp, automatizările pot ajunge să contribuie semnificativ la venitul lunar, dar estimarea trebuie făcută pe datele reale ale magazinului.

Cât costă e-mail marketingul pentru un magazin online?

Costul are două componente principale: platforma de email marketing, plătită direct de client, și serviciile de administrare, strategie, campanii și automatizări.

Nivelul costului depinde de mărimea listei, volumul de trimiteri, platforma aleasă și complexitatea automatizărilor. După audit stabilim ce servicii sunt necesare și ce structură de cost are sens pentru magazinul tău.

Pe ce platformă lucrați?

Lucrăm în principal cu theMarketer, unde NETkyu are statutul de Agency Expert Partner, și cu Klaviyo. Alegem platforma în funcție de infrastructura magazinului și de complexitatea automatizărilor.

Cât durează până pornesc automatizările?

Durata depinde de numărul de flow-uri, complexitatea catalogului, integrarea platformei și materialele disponibile. Înainte de implementare stabilim clar ce trebuie construit și ordinea în care lansăm automatizările.

Scrieți voi textele și faceți designul?

Da. Scriem copy-ul și construim designul pentru campanii și automatizări, în linie cu identitatea vizuală și tonul magazinului.

Pentru elemente care necesită producție foto sau video putem lucra împreună cu partenerii folosiți și pe celelalte canale.

Ce se întâmplă dacă lista mea este veche sau cumpărată?

O listă veche trebuie analizată înainte să fie folosită din nou, pentru a înțelege calitatea contactelor și nivelul de interacțiune.

Nu lucrăm cu baze de date cumpărate. Contactele trebuie colectate cu respectarea consimțământului și a regulilor aplicabile, iar listele cumpărate pot crea probleme de livrabilitate și conformitate.

Cum măsurați venitul din e-mail?

Folosim datele din platforma de e-mail și le comparăm cu Google Analytics și comenzile din magazin.

Sursele pot raporta diferit aceeași comandă din cauza modelelor de atribuire. În raportare explicăm diferențele și folosim datele în funcție de întrebarea la care vrem să răspundem.

Faceți și campanii SMS sau notificări?

Le putem integra acolo unde platforma și strategia magazinului permit și unde canalul are sens comercial.

Nu le introducem automat. Mai întâi stabilim dacă e-mail marketingul este construit corect și dacă SMS-ul sau notificările adaugă valoare în anumite momente din relația cu clientul.

Testimoniale video
SavElectro.roEchipamente electrice
Grooming ClujServicii locale
DualHome.roHome & deco
Ce spun clienții
★★★★★
„O echipa dedicata, m-a ajutat sa rezolvam problemele in campanii si sa ne focusam pe strategiile corecte, recomand”
Paul Mahalean · TimoshopVezi recenzia pe Google →
★★★★★
„Colaborarea cu această echipă de marketing a fost o adevărată plăcere. Comunicarea a fost promptă și eficientă, iar raportările detaliate ne-au oferit o imagine clară asupra progresului campaniilor. Recomandăm cu încredere!”
ENERGYLABVezi recenzia pe Google →
★★★★★
„Recomand cu mare căldură și încredere ! Am găsit în echipa lor oameni dedicați pentru munca acesta !! Noi Zea borse ne declaram mulțumiți ! Comunicarea și sugestiile venite au fost ireproșabile !”
Gabriel Pop · Zea borseVezi recenzia pe Google →
★★★★★
„Am avut plăcerea să-i cunosc pe Andrei și Bogdan la un eveniment de marketing online, iar prima impresie a fost de oameni tineri, isteți și entuziasmați de ceea ce fac. Am decis să colaborez cu ei pentru promovarea online a afacerii mele, și pot spune că am făcut o alegere excelentă. Sunt profesioniști, creativi și mereu la curent cu cele mai noi tendințe din online marketing. M-au ajutat să îmi crească vizibilitatea și să atrag mai mulți clienți. Îi recomand cu toată încrederea!”
Laurentiu GamalanVezi recenzia pe Google →
Rezultate măsurate

Rezultate E-mail Marketing din conturi pe care le administrăm

Cifrele sunt preluate din conturile clienților, pe perioadele indicate. Fiecare studiu de caz arată metoda, nu doar rezultatul.

Aprilie 2025 · Echipamente electrice

SavElectro

E-mail Marketing · Reconstrucție în 3 luni · aprilie 2025 vs. iulie 2025
+234%
Creștere a veniturilor
40.184 → 134.011 RON
+48%
Tranzacții
125 → 185 comenzi
Vezi studiul de caz →
AUDIT GRATUIT

Vrei să vezi unde pierzi vânzări? Cere un audit gratuit.

Analizăm contul și magazinul tău și îți spunem concret unde e potențialul de creștere.

Răspundem în maximum o zi lucrătoare.
Noutăți

TikTok Shop în România: cum funcționează și ce poți face acum

TikTok Shop nu este încă lansat oficial în România. Vezi cum funcționează și cum poți folosi TikTok Ads, creatorii și catalogul chiar acum.

Citește articolul

Rămâi la curent cu ultimele noutăți NETkyu.

Vizitează Noutățile →

E-mail marketing pentru magazine online: ghid complet în 2026

Ce este e-mail marketingul și cum îl folosește un magazin online: newsletter vs automatizări, cele 6 fluxuri de bază, GDPR, platforme și indicatorii care contează.

Citește ghidul →

Automatizări de e-mail care aduc 25% din venitul unui magazin online

Cele șase fluxuri de e-mail care aduc aproximativ 25% din venitul unui magazin online, ordinea corectă de construire și cifrele reale dintr-un cont administrat de noi.

Citește ghidul →
NETkyu

Ca partener strategic pentru dezvoltarea magazinelor online, NETkyu transformă obiectivele de creștere în strategii susținute de date, tehnologie și execuție. Performanța este influențată și de platforme terțe, dinamica pieței și alți factori externi; așadar, nu putem garanta rezultate, ci doar expertiză, transparență și responsabilitate în fiecare proiect.

Sediu central: Strada Avram Iancu nr. 28, Cluj-Napoca
©2026 NETkyu. Toate drepturile rezervate.

Materialele, estimările și informațiile publicate de NETkyu au scop informativ și nu constituie o promisiune sau o garanție privind obținerea unor rezultate comerciale determinate. Performanța fiecărui proiect depinde de oferta clientului, poziționare, buget, piață, concurență, prețuri, experiența utilizatorului, disponibilitatea produselor, comportamentul consumatorilor și alți factori aflați în afara controlului direct al NETkyu.

NETkyu nu garantează atingerea sau menținerea unor valori determinate pentru indicatori precum rentabilitatea investiției, ROAS, costul de achiziție, rata de conversie, numărul comenzilor, valoarea comenzilor, veniturile, profitabilitatea sau alți KPI comerciali și de marketing. Rezultatele anterioare, estimările, proiecțiile și studiile de caz nu reprezintă o garanție a performanțelor viitoare.

În cadrul colaborării, putem prelucra date comerciale, operaționale, publicitare și analitice furnizate de client sau disponibile prin conturile și platformele conectate. Aceste date sunt utilizate strict în scopurile necesare desfășurării colaborării: analiză, implementare, optimizare, monitorizare, raportare, comunicare și îndeplinirea obligațiilor contractuale. Datele clientului nu sunt utilizate pentru scopuri comerciale fără legătură cu serviciile contractate și nu sunt vândute unor terți.

Pentru administrarea și optimizarea campaniilor, NETkyu poate utiliza Google Ads, Meta Ads, TikTok Ads, Pinterest Ads și LinkedIn Ads. Măsurarea performanței și analiza datelor pot implica Google Analytics, Google Tag Manager, Google Merchant Center, Google Search Console, Semrush, precum și sisteme interne de tracking, monitorizare și raportare.

În condiții normale de implementare, sistemele de măsurare pot oferi o acuratețe operațională estimată în intervalul de aproximativ 90–95%. Acest procent nu reprezintă însă o garanție și poate varia în funcție de proiect, configurație și infrastructura tehnică disponibilă. Atribuirea completă nu este posibilă în toate situațiile din cauza limitărilor impuse de platforme, preferințelor de consimțământ, restricțiilor privind cookie-urile și browserele, aplicațiilor de blocare, modificărilor de confidențialitate, întârzierilor de raportare, datelor modelate și diferențelor dintre ferestrele de atribuire.

Din aceste motive, datele privind conversiile, comenzile, valoarea comenzilor, veniturile și rentabilitatea pot varia între platformele publicitare, instrumentele de analiză, magazinul online și sistemele interne. Nicio sursă individuală nu trebuie interpretată drept o reprezentare absolută și completă a întregii activități comerciale.

În activitatea de analiză, automatizare, dezvoltare și optimizare operațională, NETkyu poate utiliza tehnologii proprii și soluții de inteligență artificială precum Claude Code, Gemini Enterprise și ChatGPT. Aceste instrumente sprijină procesele de lucru, însă recomandările și rezultatele generate sunt analizate și validate în cadrul proceselor interne.

Platformele și serviciile menționate sunt operate de companii independente, care își pot modifica algoritmii, politicile, funcționalitățile, accesul și sistemele de raportare fără controlul NETkyu. Menționarea acestora are rol exclusiv descriptiv și nu implică afilierea, sponsorizarea sau aprobarea NETkyu de către respectivele companii, cu excepția situațiilor declarate expres.

NETkyu își asumă contractual profesionalismul, responsabilitatea, confidențialitatea, transparența, comunicarea și executarea serviciilor cu bună-credință. Aceste angajamente nu trebuie confundate cu garantarea unor rezultate financiare, comerciale sau de marketing, care depind inclusiv de factori pe care NETkyu nu îi poate controla.

©2026 NETkyu. Toate drepturile rezervate. NETKYU este marcă a MILMAGNET S.R.L. Toate celelalte denumiri comerciale și mărci aparțin titularilor respectivi.

Versiunea informațiilor juridice: august 2026 · NET-LGL-0826-V1.0